CREȘTEȚI FERTILITATEA - BĂRBAT

1. SPERMOGRAMA ŞI SPERMOCULTURA

Partenerul masculine va trebui să dea o probă de spermă pentru efectuarea spermogramei. Pentru corectitudinea spermogramei, proba va trebui să fie recoltată după o abstinenţă sexuală de 3-4 zile, neincluzând ziua ultimului contact şi ziua recoltării spermei. Trebuie să existe o excitare corectă înainte de recoltare, de aceea de multe ori este necesară și participarea partenerei, dacă doreşte. Înainte de colectarea spermei este necesară spălarea corectă a zonei genitale şi a mâinilor. La ejaculare, care are loc prin masturbare, sperma este colectată într-un recipient steril pe care puteţi să-l cumpăraţi de la farmacie (asemănător celui în care se recoltează urina pentru analiză) sau să-l primiţi de la laboratorul unde va avea loc examinarea spermei.

Colectarea spermei poate să se efectueze în spaţiul special amenajat de care dispun,de obicei,toate laboratoarele sau la domiciliu. Dacă colectarea se efectuază la domiciliu, transportul spermei la laborator necesită atenţie deosebită, aşa încât sperma să fie transportată la temperatura corpului. Acest lucru se realizează ţinând recipientul în contact cu corpul pe durata transportului sau împachetând recipientul în vată şi folie de aluminiu la exterior.

Desigur, nu va trebui să treacă mai mult de o oră din momentul recoltării spermei până când aceasta va fi predată laboratorului. În cazul în care spermocultura va arăta existenţa unui microb în spermă, este necesară administrarea antibioticelor adecvate, care sunt alese conform antibiogramei ce însoţeşte spermocultura pozitiva la microbul respectiv.

În ceea ce priveşte valorile parametrilor spermei, dacă ele sunt sub valorile normale, spermograma va trebui repetată la un interval de cel puţin 15 zile de la precedenta. În cazul în care şi a doua spermogramă arată că parametrii spermei sunt sub valorile normale (care sunt stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii) sperma este caracterizată patologică şi se propune continuarea controlului în funcţie de patologie. Analizele suplimentare la care va trebui să fie supus bărbatul sunt următoarele:

examinare de către specialist urolog – androlog
doppler scrotal
analize hormonale
analize pentru fibroza chistică
fragmentarea AND-ului spermatozoizilor.

2. EXAMINAREA DE CĂTRE SPECIALISTUL UROLOG-ANDROLOG

Examinarea clinică de către medicul specialist andrology-urolog se realizează pentru identificarea stărilor patologice ce ar putea conduce la o spermodiagramă patologică, cum sunt hipoplaziile/atrofiile testiculelor sau criptorhismul (testiculul necoborât), etc.

3. DOPPLER SCROTAL

Este o analiză neinvazivă folosită pentru estimarea testiculelor, epididimului şi fluxului sanguin în testicule. Nu este necesară pregătire specială pentru această analiză iar după ecografie puteţi să vă continuaţi activităţile zilnice fără nici o restricţie. În cazul unei descoperiri patologice, veţi fi informat de medic, despre indicații suplimentare și opţiuni individuale adecvate pe care le propune pentru dumneavoastră.

4. ANALIZE HORMONALE

În cazul examinării infertilităţii masculine, se măsoară nivelurile anumitor hormoni care influenţează direct sau indirect producerea de spermatozoizi. Hormonii principali care trebuie să fie investigaţi sunt testosteronul, FSH, LH, prolactina, TSH, E2 şi cortizolul.

Investigarea profilului hormonal al bărbatului este importantă când nu există alt motiv vizibil, cum ar fi varicocelul, cancerul testicular, ocluzia a canalelor de transport a spermei, etc, care să explice numărul redus de spermatozoizi. Mărimea redusă a testiculelor sau caracteristicile sexuale secundare bărbăteşti insuficient dezvoltate (mărimea penisului, părul pubian, masa musculară redusă, lipsa părului corporal, etc) necesită, de asemenea investigare hormonală.

5. FRAGMENTAREA ADN-ULUI SPERMATOZOIZILOR

Fragmentarea ADN-ului spermatozoizilor constituie una dintre cauzele infertilităţii masculine. Parametrii simpli ai spermogramei, concentraţia, densitatea, morfologia nu pot pune în evidenţă fragmentarea AND-ului. Mai mult, probe cu parametrii normali, este foarte posibil să prezinte procente înalte de fragmentare. Gradul înalt de fragmentare a ADN-ului poate constitui un factor de pierdere a sarcinii, încât să nu fie important tratamentul de fertilitate urmat de parteneră. Multe studii au arătat că nivelurile crescute de fragmentare a ADN-ului sunt asociate cu procente reduse de sarcini şi naşteri, cu embrioane de proastă calitate şi sporirea avorturilor.

Procentele înalte de segmentare a ADN-ului în spermă pot să fie provocate de următorii factori:

infecţii
fumat
expunere la poluanţi de mediu
profesiunea exercitată (ex. şoferii)
vârsta înaintată
alimentaţia incorectă şi obezitatea
creşterea temperaturii testiculelor (ex. de calculatoare portabile)
uz de stupefiante
temperatura înaltă
varicocelul
cancerul şi tratamentele sale.

Pentru analiză este necesară o mică cantitate de spermă. În urma prelucrării adecvate în laborator, sunt decelaţi spermatozoizii cu ADN-ul fragmentat care au o morfologie diferită faţă de cei cu ADN-ul intact. Rezulatele analizei sunt exprimate ca DNA Fragmentation Index + %DFI (procentul spermatizoizilor cu ADN fragmentat).

În funcţie de procentul acestora, se disting următoarele categorii:

< 15%DFI -fertilitate potenţială înaltă
> 15%DFI până la < 30%DFI-fertilitate potenţială bună
>30%DFI-fertilitate potenţială scăzută

Rezultatul este fiziologic atunci când indicele de fragmentare sau segmentare DFI (%) în spermă este sub 30%. Sarcini normale pot rezulta la cuplurile în care bărbatul are un procent înalt de fragmentare ADN în spermă, având însă posibilitate redusă de sarcină şi risc sporit de avort.

Există tratament împotriva fragmentării ADN-ului din spermă?

O serie de obiceiuri „bune” poate să contribuie semnificativ la sporirea fertilităţii dacă sunt adoptate de bărbaţii cu fertilitate redusă, aşa încât să limiteze fragmentărea ADN-ului spermei. Acestea sunt următoarele:

întreruperea fumatului
alimentaţie bogată în antioxidanţi, dat fiind că principalul vinovat de segmentarea ADN-ului este stresul oxidativ
evitarea unor medicamente
control pentru depistarea unor infecţii ale aparatului urinar
alimentaţie sănătoasă
informaţii medicale privind vitaminele şi suplimentele antioxidante.

6. DIAGNOSTICUL MOLECULAR AL CLAMIDOZEI (PCR), UREOPLASMOZEI, MICOPLASMOZEI

Clamidozele, ureoplasmozele şi micoplasmozele sunt cele mai comune maladii transmisibile pe cale sexuală. Clamidozele, produse de genul Chlamydia trichomatis, sunt cele mai obişnuite maladii transmisibile pe cale sexuală. Mycoplasma hominis, care este implicată în producerea micoplasmozelor, şi Ureoplasma urealyticum, în ureoplasmoze, sunt bacterii frecvent decelate pe organele genitale ale femeii, care se transmit prin contact sexal. Existenţa acestora poate micșora fertilitatea, iar prezenţa acestora poate fi constatată prin spermocultura.

7. ANALIZA CARIOTIPULUI ÎN SÂNGE

ă. Persoane cu:

anomalii cromozomiale
retard mintal de cauză necunoscută
avorturi multiple şi deces neonatal
amenoree primară sau secundară
menopauză precoce
anomalii de spermă (azoospermia, oligospermia)
fenotip clinic nefiziologic (dezvoltare corporală întârziată sau excesivă, dismorfie, retard mintal).

b. Cupluri cu:

infertilitate de cauză necunoscută (imposibilitatea de a concepe în mod natural sau prin metode de reproducere asistată)
avorturi multiple sau istoric de deces neonatal de cauză necunoscută
copil cu anomalie cromozomială diagnosticată anomalie cromozomială diagnosticată de natură structurală în cariotipul lichidului amniotic al embrionului.

8. ANALIZE PENTRU FIBROZA CHISTICĂ

Fibroza chistică este a doua maladie genetică în ordinea frecvenţei în Grecia, după thalasemie şi prima la rasa caucaziană. Maladia se datorează mutaţiilor genei CFTR (cystic fibrosis transmembrane conductance regulator) şi se transmite prin caracter recesiv. Acest lucru înseamnă că purtătorii genei mutante sunt perfect sănătoşi, însă au posibilitate 50% de a transfera gena mutantă descendenţilor lor.
Maladia are o gamă largă de simptome, atât ca gravitate cât şi ca organe incluse (aparat respirator, digestiv şi alte sisteme). Acest lucru înseamnă că există variaţii ale genei CFTR considerate forme uşoare şi nu conduc la fenotipul patologic caracteristic al bolii, însă se asociază cu hipersensibilitatea sistemului respirator (ex. infecţii frecvente ale aparatului respirator). Mai mult, bărbaţii care suferă de fibroza chistică sunt sterili, iar în procent de 20- 40% sunt purtătorii unei singure gene CFTR patologice şi deci consideraţi clinic sănătoşi.

În prezent în ţara noastră la identificarea maladiei trebuie să fie supuse toate grupele de risc precum şi toate cuplurile ce doresc să facă un copil, în cadrul controlului prenatal. În ultimul caz controlul poate să înceapă mai întâi de la mamă, pentru a se constata dacă este purtătoare a unei mutaţii de fibroză chistică. Dacă mama va fi găsită purtătoare a unei asemenea mutaţii, atunci se impune să fie controlat şi tatăl, cu o examinare amănunţită a mutaţiilor, întrucât riscul naşterii unui copil bolnav este mult sporit. Trebuie să menţionăm faptul că cuplurile cu probleme de infertilitate masculină necesită să fie supuse unui control al mutaţiilor genetice asociate cu fibroza chistică, astfel un număr semnificativ de bărbaţi cu azoospermie de tip obstructiv supuşi tehnicilor de fertilizare micro, sunt purtători ai unor mutaţii ale genei CFTR.